Mesajul Ramonei si a lui Cristian, parintii micutei Eva

Posted on

Dragii nostri dragi,
De azi, Eva se va face bine. Cu pasi mici, dar siguri!

Maine, va incepe o noua etapa din viata noastra: lupta cu monstruletii. Cam asa am pregatit-o pe Eva pentru chimioterapie. Stie ca doamna doctor ii va administra o perfuzie cu robotei micuti care vor intra in sange si vor lupta cu monstruletii ce vor sa ii faca rau (la burtica) rinichilor ei. Eva este pregatita sa primeasca roboteii si are incredere ca acestia ii vor dobori pe monstruleti, chiar ne arata cum vor face acestia. Strange pumnul si loveste in aer, cu directia spre burtica ei, in acelasi timp se incrunta de parca acestia ar fi undeva la vedere. Draguta de ea, este asa simpatica cand ne arata, parca ar fi acolo langa robotei si se lupta chiar ea cu acei monstruleti). Stie ca o sa castige, stie ca monstruletii nu au cum sa triumfe, este o luptatoare, o luptatoare de doar 4 ani si 4 luni care nu stie ce inseamna infrangerea. Ea nu are cum sa piarda aceasta lupta, este foarte ambitioasa si competitiva, niciodata nu se lasa, vrea mereu sa fie pe primul loc, sa triumfe, asta o face mai puternica decat o credem noi. De obicei copilul vrea sa ajunga ca parintele lui, de data asta insa, eu as dori sa fiu atat de puternica precum este Eva acum, se pare ca ea ma face sa am incredere ca totul va fi bine. Micuta de ea, nu prea intelege ce i se intampla, dar stie ca impreuna cu roboteii va reusi sa doboare monstruletii care ii vor raul, si ne spune asta in fiecare zi astfel incat sa ne intareasca convingerea ca va fi bine pana la urma.

Ne vom lupta cu totii cu nemernicii astia! Drumul va fi lung, insa la final ne vom bucura din toata inima, pentru ca vom invinge aceasta boala! O vom invinge!

Astazi o comisie medicala s-a intalnit sa discute despre tratamentul Evei. La scurt timp dupa intalnire, doctorita Evei a venit sa ne explice in ce consta tratamentul si sa ne ceara acordul si semnatura pentru inceperea chimioterapiei. Ne-a acordat timp de aproape o ora pentru explicatii, in plus ne-a raspuns detaliat la toate intrebarile pregatite de noi din momentul in care am ajuns aici. Au fost multe intrebari, a avut rabdare cu noi si ne-a raspuns la fiecare in parte. Astfel am aflat ca in prima saptamana se vor administra 3 tipuri de substante active intravenos, in a doua si a treia saptamana o singura substanta activa, dupa care se reia schema de tratament. In tot acest timp Eva va fi monitorizata, si in cazul in care se intampla sa aibe dureri, stari de voma sau alte complicatii, medicii vor diminua concentratia substantei active astfel incat Eva sa suporte tratamentul.

De maine vom incepe chimioterapia, timp de 6 saptamani. Dupa care vor urma alte investigatii. Daca tumoarea va fi destul de mica, va urma operatia. Inca nu ne-am decis in ce tara va avea loc operatia. Probabil aici in Turcia, deoarece doctorita Banu este dispusa sa ia legatura cu ce medic vrem noi si sa se consulte in legatura cu tratamentul si interventia chirurgicala. Momentan, am ales Turcia si Koç University Hospital, impreuna cu doctorita Banu pentru tratamentul preoperator.
Vreau sa va multumim tuturor, din nou si din nou, fiecaruia in parte, de fiecare data!

Multumim pentru donatii, multumim pentru gandurile bune, multumim pentru rugaciunile colective, multumim, multumim, si iarasi multumim!

Comments

comments